O vorbă veche spune că toate drumurile duc la Roma, se pare că nu și de data asta. Am căutat să văd o insulă-două în drumul meu spre Atena și am aterizat în Hydra. Vorba vine “am aterizat”, că nu există aeroport, am venit cam ca Iisus pe apă. Pe perioada iernii nu sunt foarte multe curse spre Hydra din Atena. Mai exact două dus și una întors, exceptând cursele private cu barca sau elicopterul, dar astea sunt în altă categorie.
Insula se aseamănă destul de mult cu Santorini, doar că e mai puțin populată și luxul mai spre tradițional, deși există camere moderne în locuințe vechi, mai salcâm cu piscinele. Din câte am văzut există doar un hotel cu piscină și este mai tot timpul rezervat. În perioada iernii este exact insula aceea care nu te poluează fonic sau vizual, fără trafic, fără noxe, cu un sunet regulat de clopot din jumătate în jumătate de oră, un ușor miros de balegă pe unele străduțe de la măgarii folosiți pentru transport și superbele case albe, amplasate ca un amfiteatru grecesc, în jurul micului port. Pe la amiază mai vezi în port câte un grup de turiști veniți pentru cel mult o oră cu vasul de croazieră, alegând să facă un tur de insule în aproximativ o zi lumină. Din mâna de turiști pe care am întâlnit-o pe insulă, nu am remarcat români, cel mai probabil din cauză că, autovehiculele sunt interzise și dacă nu ar fi, străzile sunt neîncăpătoare pentru ele, românul născându-se cu fundu-n mașină.
Străduțele nu sunt pentru oricine, nici pentru mine se pare, am făcut o febră de la urcat și coborât, mai ceva ca după două ore de sală, dar priveliștea și liniștea au compensat.
Cazarea este la fel de scumpă ca în insulele de top din Grecia și este de preferat cât mai aproape de port, dacă nu vrei să chinui un măgar să te urce cu bagajele pe străzile pavate cu piatra cubică sau mai rău, să le cari tu până îți tremură picioarele.
Am ales un hotel la 5 minute de port, cu o terasă panoramică de unde se putea observa întreaga suflare concentrată în jurul portului. Fiind prima dată când am călcat pe piatra lor purtătoare de războaie, am fost puțin sceptic, dar calitățile grecilor de comercianți reusesc să încline balanța în partea pozitivă. Rezervasem o cameră dublă superioară, dar în schimb am primit un mic upgrade la același preț, camera executivă denumită Leonard Cohen, după numele personalității care a făcut insula cunoscută după ce și-a achiziționat o casă în anii ‘60. Toate camerele în hotelul Hydra Icons sunt denumite după o personalitate internatională care a avut legătură cu zona. Priveliștea panoramică de 360 de grade de pe terasă este încântătoare, am rămas neclintit pentru câteva momente, în timp ce soarele îmi lumina zâmbetul tâmp.
Nu sunt multe obiective turistice, câteva mănăstiri, deși au peste 300 de bisericuțe și vreo două muzee, pe care le poți vedea într-o jumătate de zi. Un tur până la mănăstirea Saint Konstantinos de unde se și poate vedea aglomerația de case albe cu acoperișuri roșii, îți mănâncă sufletul, sunt aproximativ 1,5 km de urcat.
Mâncarea nu este foarte diversificată pe perioada iernii și de două ori mai scumpă ca în Atena. Majoritatea localurilor sunt închise sau au program scurt de funcționare. Vara, lucrurile sunt mai roz, ai de unde alege, dar stau cam prost cu plajele. Au câteva nesemnificative unde îți poți uda slipul, dar nimic memorabil în comparație cu cele din Santorini.
Dacă te bate gândul să vezi și casa lui Leonard Cohen, să nu te astepți la ceva impresionant, o simplă casă cu terasă în vârf de deal cu obloanele trase. Este posibil ca în viitor să o transforme în muzeu.
Am intrat intr-un magazin cu suveniruri și din discuția dintre vânzător și un grup de asiatici am înțeles că omul era dispus să livreze produsele în siguranță până în Hong Kong dacă era necesar, ceea ce mi se pare interesant, dacă este să comparăm cu ce avem noi local, dar mai bine, nu.
Ospitalitatea lor e deja cunoscută, ei îți dăruiesc destul de des câte un pahar de țuică sau prajitură, nu te taxează în plus ca italienii.
Cât despre istorie, se știe că Hydra a ajutat la câștigarea războiului grec de independență, dar ce e interesant (pentru mine) e mesajul de pe steagul Hydrei “Η ΤΑΝ Η ΕΠΙ ΤΑΣ 1821” scris in doriană, un vechi dialect din vechea Spartă, care se traduce “Sub scut sau pe scut -1821”. Se pare că ar fi îndemnul unei mame către fiul ei, dându-i scutul în mână și spunându-i să-l aducă înapoi mort sau viu. Pentru vechii luptători greci și rudele acestora era o rușine să piardă scutul în luptă, de aceea cei care mureau erau aduși acasă pe propriul scut.
