Destinațiile le alegi în funcție de cât de curios ești, exceptând partea financiară, deși se poate călători și cu bani puțini spre deloc. Matera nu este o destinație pentru oricine, dacă nu ești pasionat de călătorit și curios din fire să afli povești noi, nu ai de ce să îți tocești sneakersii doar pentru o poză de instagram. Dacă s-ar face un abecedar cu locurile pe care trebuie să le vizitezi în Italia, Matera ar fi prima lecție pe care trebuie s-o înveți, înainte de Pompei, Roma, Veneția sau Florența, fiind unul dintre cele mai vechi orașe populate încontinuu. Se spune că, în ultimii 9000 de ani, peste 500 de generații (aproximativ o generație la 18 de ani, deși în trecut femeile năsteau înainte de a fi majore) și-au căștigat existența crescând animale în această zonă aridă și stâncoasă. Totuși, primele urme de viață nu datează de acum 9000 de ani, s-au găsit aproape de oraș, căteva oase de hominid, având o vechime de peste 150.000 ani, dând impresia că italianul primitiv își are originile din această zonă.
Călătoria spre Matera a început din stația de tren de lângă Bari Centrale, cel mai aglomerat nod feroviar din Sudul Italiei, locul unde dacă nu știi încotro să mergi, te urci în primul tren și cu siguranță o să descoperi cel puțin un loc minunat, popular sau mai puțin cunoscut, care o să-ți rămână întipărit în minte și poate și în suflet. Trenul deși este modern, durata călătoriei este în concordanță cu destinația, durează parcă o eternitate din cauza opririlor lungi si dese. Cele două ceasuri compuse din fire de nisip refuză să se scurgă în clepsidră, rămănând suspendate în spațiu, făcând loc nisipului deja scurs, să se întoarcă în starea inițială, lăsând totodată impresia unei întoarceri în timp. Așezat la marginea geamului, încerc să-mi imaginez cum să abordez locația din punct de vedere fotografic și fac ultima verificare a echipamentului foto, constatând cu stupoare cum bateria încărcată cu o seară înainte și-a dat duhul într-un aparat uitat deschis peste noapte. Deodată, vagonul se transformă într-o ladă frigorifică, geamurile parcă se aburesesc din neant de respirația mea grea, lăsând loc unor mici diavoli să se prelingă pe exterior, zgâriind geamul exterior cu unghiile mari si negre, atrași de gândurile mele întunecate, doar telefonul mobil îi îndepărtează, ca ultimă soluție de back-up. Ajunși la Matera Villa Longo, suntem luați de un autocar și duși în buza targului, la stația Matera Centrale, foarte aproape de Sassi di Matera, deoarece ultimul tronson de cale ferată se afla încă în lucru.
Drumul către vechiul oraș se face treptat către casele săpate în stâncă, așezate ca piesele unui joc de lego în forma unui amfiteatru. Potecile pietruite te urcă și te coboară printre locuințele troglodiților, de multe ori pășind pe acoperișul unora, acestea fiind terasă pentru altele aflate la un nivel inferior. La prima vedere, îți creează impresia unui labirint către cazanele pământului, deși doar 30% din ce se vede la suprafață reprezintă Sassi di Matera, restul de 70% fiind ascuns în subsolul ei sau în grote.
Afectată grav de săracie, în secolul al-xx-lea când oamenii conviețuiau cu propriile animale în peșteri, Sassi di Matera a fost dată uitării în anii ’50 când toată populația de aproximativ 16.000 de persoane a fost strămutată forțat în noua zonă a orașului, din cauza condițiilor precare în care traiau și a ratei mortalității infantile care se apropia de 50%, majoritatea murind de malarie și dizenterie. Nu e de mirare de ce procentajul era atât de ridicat, ținând cont că cimitirele le aveau pe acoperișul bisericilor săpate în stâncă, o adevărată invazie de suflete pe durata ploilor abundente.
După căteva decenii de uitare, Sassi di Matera a fost introdus în Patrimoniul UNESCO în anul 1993, iar locuințele au început să fie restaurate una câte una, transformându-le în muzee, cafenele, restaurante sau chiar B&B-uri. Bisericile acoperite cu fresce bizantine și-au păstrat încă originalitatea.
Cu siguranță numarul turiștilor o să fie in creștere anul acesta, fiind Capitala Culturală a Europei împreuna cu Plovdiv.
