Riviera Franceză dăinuie în mintea mea încă de când eram mic copil, conturată nebulos de filmele difuzate în cadrul emisiunii Telecinemateca, pe care le vizionam mai ales iarna, când afară se întuneca devreme și era prea frig de rupt bătătura în două. Și cum opțiunile erau limitate, varianta optima era aceea de a ne strange în fața unui televizor alb-negru ponosit și de a urmari singurul program disponibil. Chiar dacă nu stiam să citesc, iar culorile nu reflectau realitatea, asta nu mă împiedica să-mi imaginez cabrioletele alunecând precum ofidienii pe serpentinele coastei de nord a Mediteranei, sub cerul roșiatic al unui apus de vară. Opulența la care visa toată lumea, încă era prezentată într-un mod romantic și decent, nu sub forma de roabă cu artificii. După câteva decenii, a venit timpul să confrunt imaginația cu realitatea.
Călătoria spre Monaco a început din Nice, deoarece orașul găzduiește singurul aeroport din zonă. Aș fi luat autobuzul 100 să-mi testez anduranța stomacului pe serpentine, dar presat de timp, am ales varianta mai rapida și mai liniștită, cu trenul. Ca fapt divers, autobuzul 100 este destinat muncitorilor locali și nu sunt încântați atunci când călătoresc împreună cu turiștii, muncitorii privindu-i cu ură și dispreț.
Ajuns în gara subterană, primul lucru care mi-a atras atenția, nu a fost opulența, curățenia orașului sau stilul relaxat al locuitorilor, ci sărăcia operatorilor de telefonie romană, care taxează mai ceva ca jocurile mecanice, neputând să încheie un acord comercial rezonabil cu statul în cauză. Sau poate este doar o atenționare că faci parte dintr-un stat sărac?! Dacă vrei să experimentezi aruncatul cu bani la lăutari, încearcă să scrollezi pe instagram utilizând datele mobile și-o să realizezi cum iți zboară dolarii din telefon, de parcă nu-și mai găsesc locul la tine în cont.
Deconectat de lumea virtuală, iti rămâne doar să te bucuri de fiecare moment petrecut în Monaco, să împarti aceleași raze de soare cu cei pentru care yachturile sunt doar un singur moft.
Imaginea pe care ți-o oferă Principatul Monaco poate fi distorsionată, deși este amplasat pe o suprafață mică, iar distanțele dintre obiectivele turistice par scurte, în realitate, arhitectura pe mai multe niveluri îți pune condiția fizică la încercare, iar celebrele defibrilatoare amplasate strategic pe marginea străzilor, încep să-ți facă cu ochiul. În perioada în care am fost, cu greu găseai o zonă liberă, cerul fiind împânzit de macarale, construindu-se în destul de multe zone ale orașului.
Principalul obiectiv pe care voiam să-l vizitez nu a fost cazinoul, ci Grădina Exotică pentru care mi-am dat sufletul urcând treaptă cu treaptă, iar când moralul era la pământ, mai apărea câte un ascensor public să-ți mai dea puțină speranță. Abia la întoarcere am realizat că autobuzul nr. 2 te lasă în buza târgului, aproape de intrarea în Grădina exotică, pe care de altfel nu l-am ratat la coborâre. Nu este prima dată când văd o grădină de cactuși, dar de departe este cea mai interesantă. Fiind amplasată pe mai multe niveluri, iți dă impresia de o escapadă în natură, chiar dacă ești într-un mediu controlat. Plantele specifice mediului arid sunt numeroase, iar florile lor schimbă total percepția de loc secetos, la care se adaugă panorama asupra întregului oraș. Am ratat totuși peștera din interiorul gradinii în mod deliberat, din lipsă de răbdare. Accesul în grotă se face din oră în oră numai însoțit de un ghid. Cu altă ocazie o să-mi iau traista cu răbdare sau încerc o sincronizare mai bună.
Iar pentru cei pasionați de istorie, există un Mini Muzeu de Antropologie în care se pot admira schelete de mamut sau chiar de oameni, datând de peste 20.000 de ani. Toate obiectivele se vizitează în baza aceluași bilet de 7.2 euro, părându-mi un preț ok pentru o destinație ca Monaco.
Mă asteptam să fie mult mai aglomerat, dar se pare că majoritatea au preferat să viziteze zona cazinoului, unde am găsit puzderie de oameni încercând să se fotografieze din toate pozițiile. Pentru mine, cazinoul nu reprezintă un interes și sunt de părere că cel din Constanța are un pontențial mai mare dacă va fi restaurat. Și totuși, în fața lui și a Hotelului Paris, cladiri aflate una lângă alta, găsești expuse cele mai exotice mașini. Iar pentru cunoscători și mai ales pentru fanatici, care nu se mulțumesc doar cu mașinile expuse pe străzi și parcări, au ocazia să viziteze colecția personală a Prințului Albert de Monaco care adună laolaltă peste 100 de mașini, de la trăsuri până la monoposturi de Formula 1 (cu toate că, este mai puțin impresionantă decât Cité de l’Automobile din Mulhouse, despre care am scris acum ceva vreme aici ). În perioada Marelui Premiu al Principatului Monaco intrarea este gratuită la cursele de Formula 2 și Supercupa Porsche.
Până și cei care din motive personale, nu doresc să lase niciun sfanț, pot vizita Grădina Japoneză, numai bună de făcut poze pentru Instagram sau dealul unde se află Palatul Princiar și de unde se pot bucura de o priveliște asupra întregului principat și chiar mai departe. Intrarea în Palat costă, taică, vreo 8 euro de căciulă!
Iar pentru cei mici, fără muștar, Muzeul Oceanografic rămâne principala atracție.
Pe final, pentru cei care vor să-și etaleze toba spartă în celebrul tunel de Formula 1, în perioada Marelui Premiu al Pricipatului Monaco, să se pregătească moral de-o posibilă amendă de ~ 300 de euro și o pereche bună de adidași pentru o călătorie de câteva zile pe jos, polițiștii confiscând mașinile care perturbă liniștea publică pentru câteva zile.
